Pășește pe scena TEDxBled

Cum ți s-ar părea să pășești pe una din cele mai renumite scene, râvnită de speakeri din toată lumea? Dacă ai între 18 și 30 de ani, ai ocazia să devii unul din speakerii internaționali ai evenimentului TEDx organizat în Bled, Slovenia. Pentru a afla ce anume trebuie să faci, citește în continuare.
Ce este TEDxBled?
TEDx Bled este un eveniment TED organizat independent, care are loc în Slovenia în data de 18 Martie 2012. Tema pusă în discuție în cadrul evenimentului este „Inspire. Change. Impact”. Speakerii prezenți la acest eveniment te vor inspira să inițiezi schimbarea prin impărtășirea propriilor experiențe în ceea ce privește soluțiile inovatoare, ideile sustenabile sau proiectele sociale, precum și prin măsurarea impactului pe care toate acestea le-au avut asupra comunității.
Ce este TED? Ce este TEDx?
TED este o organizație non-profit devotată conceptului „Ideas Worth Spreading” (în traducere liber, idei care merită împărtășite). În aceeași ordine de idei, un TEDx este un eveniment organizat independent de această organizație, cu scopul de a aduce laolaltă persoane care să împărtășească experiențe inspiraționale, urmărind atitudinea evenimentelor TED.
Ce trebuie să faci?
Imaginează-ți că te afli pe scena TEDx Bled. Toată lumea este cu ochii pe tine. Vorbești cu pasiune despre ceea ce te inspiră, despre ce face lumea ta să se învârtă și despre impactul pe care ideea ta îl are. Se caută persoane pasionate cu povești și experiențe personale remarcabile, așa că, dacă te încadrezi în profilul descris, întră pe site-ul oficial al concursului și publică un videoclip cu durata între 1 și 3 minute, în Engleză, în care tu, speaker TEDx Bled, ne oferi o mică parte din discursul tău de pe scenă. Termenul limită pentru a participa la concurs și a deveni unul din speakerii TEDx Bled este 6 februarie 2012.
Jurizare
Pentru a selecta cele mai bune 2 idei publicate, juriul va examina următoarele aspecte:
- relevanța ideii în ceea ce privește tema evenimentului „Inspire. Change. Impact”;
- inovația, creativitatea și pasiunea ideii/proiectului;
- calitatea livrării discursului;
- nivelul de engleză și abilitățile de public speaking;
Perioada de desfășurare
Perioada de aplicare la concurs este între 20 Ianuarie și 6 Februarie 2012, ora 14:00 (CET – Central European Time). Între 6 și 12 Februarie va avea loc jurizarea, iar pe 13 Februarie 2012 va fi anunțat marele câștigător, care va fi așteptat pe 18 Februarie 2012 direct pe scena TEDx Bled.
Premii
Cele 2 persoane câștigătoare vor avea toate costurile acoperite (cazare, masă, transport local, viză) și vor primi un discount de 50% pentru zborul până în Bled, Slovenia și înapoi.
Alte detalii
Aceasta este o ocazie unică pentru tinerii aspiranți la scenele de TEDx, oriunde s-ar afla acestea. De câte ori nu s-a întâmplat să fii prins în discursul unui speaker la un astfel de eveniment și să spui „Când am să fiu mare, am să vreau să fiu ca el!”. Acum ai ocazia, de ce nu, să fii chiar mai bun. Fă primul pas și demonstrează de ce ești în stare!
Intră pe pagina oficială de Facebook, trage cu ochiul la contul oficial de Twitter și află răspunsul la întrebările tale direct de pe pagina concursului. Succes!







Comentarii live