“O zi în care nu ai învățat ceva e o zi pierdută!”
- Bună, Andreea! Noi te știm, pentru că am lucrat și am învățat de la tine până acum, dar, pentru cititorii noștri, cine este Andreea Marc?
Bună dragilor! În primul rând, felicitări pentru acest proiect! Sună al naibii de bine și mă bucur că vine din partea celor mai buni studenți pe care i-am avut. Asta îmi dă încredere că Bring it On! va fi un succes garantat!
Cine sunt eu? O femeie plină de viață, căreia îi place să muncească cu zâmbetul pe buze și care face fiecare lucru cu pasiune. Sunt Manager de Comunicare și PR pentru cele 6 sedii din România ale agenției de turism Icar Tours și îmi place la nebunie ceea ce fac. E combinația aia care îmi dă aripile necesare de a-mi iubi locul de muncă: deplasările, planificarea de activități, strategiile, turismul și tot ceea ce presupune un job de PR în turism.
Pe lângă acest job minunat, coordonez cel mai frumos proiect pe care l-am creat vreodată și care mi-e extrem de drag: Belva.ro. Este o revistă online pentru femei scrisă sub forma unui blog colectiv de 20 de femei obișnuite, dar excepționale prin ceea ce fac.
În timpul care îmi mai rămâne, mă ocup de contractele cu ceilalți clienți veniți fie prin Celebro, fie prin freelancing. Aah, și să nu uităm de proiectele frumoase pe care le desfășor alături de ”băieții” din Oameni din Online.
Poate vouă vi se pare mult, dar mie mi se pare că pot și mai mult. Poate de aceea mă gândesc în fiecare zi ce aș mai putea face bun pe lumea asta.
- Care sunt principalele proiecte și activități în care ești implicată anul acesta?
Mi-am făcut planificarea activităților pe primele 6 luni din 2012 și, bineînțeles, cuvintele de ordine sunt ”full” și ”frumos”. Multe deplasări, lansări de proiecte noi și campanii. Pe 1 februarie lansăm un nou proiect la Icar Tours (încă nu vă spun despre ce este vorba), până în vară vom schimba radical siteurile actuale, tot în februarie împlinim 15 ani de activitate, motiv pentru care vom organiza 15 evenimente în 15 locuri diferite, avem cursuri noi, programe de internship, evenimente faine și multe schimbări în și mai bine.
Și la Belva vrem să lansăm o pagină nouă, care suntem sigure că va prinde la publicul nostru, însă despre care nu vă pot spune acum despre ce e vorba. Oricum, după cum ne știe lumea, va ieși … belvistic!
Proiecte sunt multe și toate sună bine. Iar când mă uit la echipele cu care lucrez, sunt absolut convinsă că vor ieși excepțional. De aceea, vă voi lăsa să le descoperiți la momentul potrivit.
- Ți-ai setat obiectivele pe anul acesta? Cum arată direcțiile tale de dezvoltare în viitorul apropiat?
Bineînțeles că mi le-am setat. Nu aș putea să trăiesc fără să am trasate clar obiectivele pe care vreau să le ating într-un termen bine stabilit. La câte am de făcut și la câte fac, ar fi aproape imposibil să nu am o agendă zilnică, săptămânală și lunară.
Ce mi-am propus anul acesta? Ei bine, aici sunt două direcții: o dată, dezvoltarea proiectelor și a companiilor pe care le reprezint și, a doua, dezvoltarea mea.
Pentru dezvoltarea mea, vreau să îmi acopăr două minusuri mari: un curs de editare grafică și un curs de administrare pensiuni. Primul a devenit deja mai mult decât necesar și urgent, deoarece fac enorm de multe materiale în programe mult prea de bază, pe care le trimit apoi la graficieni să le retușeze și să le lucreze în programele necesare. De ce să lucreze doi oameni când o pot face și singură, mai ales că îmi și place? Al doilea ține de un alt proiect de la Icar, de care veți auzi în această primăvară.
Cât despre dezvoltarea proiectelor și a companiilor, acestea beneficiază de pe urma mea de o strategie bine pusă la punct, cu obiective clare și modalități de atingere a lor. Cum am mai spus, veți auzi despre ele când le vom lansa.
- De unde îți iei motivația de a merge mai departe în perioadele grele și aglomerate, când parcă nu mai ai energie pentru nimic?
Se întâmplă rar să mă declar lipsită de energie și fără chef de nimic. Dar când se întâmplă, îmi spun mai cu tărie ceea ce îmi repet practic în fiecare zi: sunt oameni care nu au ce mânca, oameni care nu au un loc de muncă, oameni care nu au o casă, oameni care nu au pe cineva alături, oameni are nu au reușit nimic în viață. Eu le am pe toate, așa că nu am dreptul să mă plâng de nimic.
Am fost crescută de mică de filosofia tatei, în spirit de armată: ”O luptă-i viața, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor”. M-a învățat să fiu o luptătoare în viață și să apreciez fiecare lucru mărunt din viața mea. Și practic, asta fac! Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am, așa că motivația de a merge mai departe vine de la sine. Dacă nu lupți pentru un rost în viață, nu te plânge că viața e grea!
- Ce i-ai sugera să facă unui tânăr interesat de dezvoltarea sa personală și profesională, dar care nu prea știe de unde să înceapă?
Să pună întrebări, să dea din coate, să participe la evenimente, să facă programe de internship, să călătorească în afară cu Work and Travel și să socializeze. Ceea ce nu ar trebui să facă: să sară peste etape și să fie ipocrit. Este lucrul care îmi displace cel mai mult la tinerii de azi. Vor să ajungă din prima manageri de companii, fără a trece prin etapele de bază. Vor să aibă un salariu exorbitant, fără să cunoască măcar domeniul în care activează. Vor succes, fără să lupte pentru el. Ei bine, nu se poate!
Eu am început cu începutul, vorba poveștii. Am făcut cursuri de secretariat, ca să știu cum să îndosariez fișiere, să dau un telefon, să trimit un fax și să țin o agendă. Am lipit afișe și am cărat flipcharturi. Am ascultat și am executat ceea ce îmi spuneau cei cu experiență. Și nu am nici o problemă în a o face în continuare, deoarece sunt de părere că în fiecare zi avem ceva de învățat de la fiecare din jurul nostru. Practic, o zi în care nu ai învățat nimic, e o zi pierdută. Eu am ajuns la stadiul în care descopăr câte ceva în fiecare zi, motiv pentru care îmi dau seama că nu știu nimic.
Aah, și să nu fie ipocriți, mai ales în ideea de a nu lucra în echipă, de a turna la șef ceea ce fac sau nu fac ceilalți și de a vrea să ajungă în vârf pe spinarea altora. E urât și nimeni nu va aprecia.
Așadar, ce recomand tinerilor care vor să se dezvolte și nu știu de unde să înceapă: să fie dispuși să asculte și să o facă, să înțeleagă că nu știu nimic din ceea ce ar trebui să știe, să accepte provocări și să se implice în programe de voluntariat sau internship.
- Ți-am povestit despre proiectul Bring it On! Zi-ne drept, ce-ar trebui să avem în vedere pentru a reuși? Promitem să ne dăm silința și să te ascultăm!
Băi, în primul rând, trebuie să vă placă ceea ce faceți. Trebuie să aveți voi încredere că va ieși. Trebuie să puneți pasiune în fiecare rând pe care îl scrieți. Și dacă faceți toate astea, lumea va simți și ea că este un proiect de succes.
Țineți-vă de el și tratați-l în fiecare zi cu aceeași importanță ca în prima zi. Mândriți-vă cu el și spuneți-i lumii ce proiect minunat aveți. Și lumea va spune mai departe același lucru, cu același entuziasm.
Cereți în mod constant feedback la ceea ce faceți, ascultați păreri diferite și faceți o schimbare acolo unde este necesar.
Aveți încredere unii în alții și închegați-vă o echipă puternică. Puneți bazele unei comunicări interne solide și restul va veni de la sine.
Fiți atenți la nevoile publicului vostru țintă și pliați nevoile voastre pe ale lui și viceversa. Scrieți având în minte profilul celui care citește și nevoile pe care el le are de la site-ul vostru.
Dar, așa cum spuneam, am toată convingerea că Bring It On! va fi un proiect de succes! Pentru că e făcut de oameni de nota 10!








Cam multe cacofonii. Iar “Bai” suna urat si in vorbirea curenta, libera, daramite intr-un interviu…
Salut Ella,
Eu cred că astfel de exprimări dau o notă de autenticitate interviurilor și ne ajută să vedem că cei care ne povestesc și ne oferă idei interesante în dezvoltarea noastră personală sunt niște oameni la fel ca noi și vorbesc liber, la fel ca noi.
tine de atitudine, iar cea mai sanatoasa atitudine este sa fii tu insuti