NLP – Model II
Drumul spre înţelegerea NLP porneşte cu un exerciţiu de imaginaţie asemănător celui întreprins de René Descartes cu 400 de ani în urmă.
Pentru început, uită tot ceea ce ştii despre lume şi despre tine. Mai întâi se şterge tot ce este în afara camerei în care te afli, apoi se şterge treptat şi camera până rămâi doar tu. Acum pătrunde înăuntru şi dă la o parte pentru o vreme tot ceea ce ştii despre tine, amintirile şi posibilităţile tale. Tot ceea ce poţi spune concret acum este: “Exist! Am şters tot deci exist.” E linişte? Bun atunci mergem mai departe.
Ceea ce a rămas este un spaţiu gol. Ce trebuie să înţelegem este că toată lumea înconjurătoare se reflectă în acest spaţiu interior. Preluăm informaţii folosind simţurile, le analizăm folosind structurile neuronale şi le dăm sens pe baza experienţelor anterioare. Atunci când luăm decizii şi ne mişcăm prin lume, toate informaţiile strânse şi interpretate formează o hartă. Aceasta este o reprezentare a ceea ce acceptăm ca adevărat şi ce nu, privind sinele, lumea şi relaţia dintre cele două. Această hartă mai este numită şi model. În alte cuvinte, nu operăm în mod direct cu realitatea ci cu reprezentările ei.
Iată câteva exemple care pot clarifica această perspectivă: acele piese muzicale care au puterea de a ne mişca profund nu sunt decât vibraţii controlate ale aerului în realitate. Ele capătă un sens emoţional după ce ne ating timpanele, sunetul este descompus şi analizat pe diferitele sale dimensiuni, recompus în fraze şi mişcări şi apoi conectat la ceea ce ştim despre muzică din experienţe anterioare. Dar nu putem acoperi toată raza de frecvenţe auditive şi nici nu ne putem suprapune perfect pe experienţele muzicale sau de viaţă ale compozitorilor.
În sens similar, un tablou celebru nu e decât o serie de pete pe un plan care reflectă lumina, generând vibraţii de undă preluate şi interpretate de privitor ca o imagine în trei dimensiuni şi cu semnificaţie emoţională. Dar nu putem vedea întreg spectrul de culori datorită limitărilor percepţiei noastre şi nici nu putem înţelege perfect intenţia pictorului.
Aceste ambiguități în comunicare se manifestă în egală măsură în viața cotidiană. ”Neurologia şi limbajul – cele două seturi de transformatori care ne separă şi ne conectează la lumea din jurul nostru.” (Whispering in the Wind)
Fiecare model individual este unic. Ele sunt bazate pe experienţe personale şi nu există două persoane care să fi avut exact aceleaşi experienţe în decursul vieţii. De aceea avem păreri diferite, punem valoare pe lucruri diferite, vorbim diferit. Modelele lumii create de noi sunt bazate pe filtrele folosite pentru a procesa informaţia venită din lumea reală. Aceste filtre sunt împărţite în trei tipuri de constrângeri: neurologice, sociale şi individuale.
Constrângerile neurologice sunt limitele impuse de sistemul uman de receptori. Există fenomene fizice ce se află în afara limitelor celor cinci canale senzitive cum există şi informaţii ignorate. Constrângerile sociale sunt determinate de limbaj, modurile acceptate de a percepe lumea înconjurătoare şi de toate ficţiunile acceptate social. Constrângerile individuale sunt toate reprezentările create pe baza istoriei personale unice. Asemănătoare amprentelor, acestea sunt constrângerile care determină cele mai mari diferenţe între modelele diferitelor persoane.
Bun şi ce-i cu toată povestea asta? Pornind de la ideea că experiența noastră este bazată pe o hartă în schimbare și nu pe o realitate obiectivă, statică, putem trage concluzia că multe dintre lucrurile din jurul nostru pe care le acceptăm drept adevărate pot fi puse sub semnul întrebării. Ele sunt mai curând credințe. Pe termen lung exerciţiul întrebării este mult mai util decât răspunsul în sine.
Iată şi o întrebare pe care ţi-o adresăm pentru început: constrângerile tale fac parte dintr-o realitate obiectivă externă sau din propria reprezentare a lumii?
Surse foto: dopotopa.com, Valentin Popescu
Acest articol face parte dintr-o serie pe tema NLP. Te învităm să citești şi celălalte articole pe Bring it On!
Am absolvit specializarea Marketing în cadrul “Universităţii Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi , in paralel am castigat o experienţă de trei ani în AIESEC pe management de proiect, management organizaţional şi training. În prezent sunt masterand pe culoarele aceleiaşi Universităţi în programul de Marketing şi Comunicare şi membru al unei trupe muzicale. Cred că lumea va fi cu totul alta când vom pune întrebările potrivite.
Foarte tare articolul!
Pe de o parte, îmi amintește de niște cursuri care le-am avut mai demult în facultate, iar pe de altă parte, de discuții foarte intense cu prieteni apropiați și interesați de această temă.
Multumesc Marius! Da, imi amintesc de cursurile astea, am avut si la licenta subiectul, mi-a placut ce mai… Chiar m-ai facut curios, care erau pozitiile in discutiile astea aprinse?
Cursul se chema Cunoastere si Comunicare, daca iti dadeai putin silinta, pricepeai niste lucruri foarte faine…
Cat despre discutiile cu prietenii, parerile erau impartite, dar de cele mai multe ori constructive
La noi era Comunicare si Negociere in Afaceri. M-am ales cu mult mai multe intrebari decat raspunsuri dar ma simt mult mai castigat asa.