Fetița care l-a luat pe NU în brațe
Prolog
Nu știu câți dintre voi vă mai aduceți aminte, însă într-una din clasele primare am învățat o poveste despre o fetiță care refuza să facă tot felul de lucruri care i se cereau. Este o poveste cu tâlc, ce pe mine m-a pus pe gânduri. Adevărul e că la vârsta respectivă nu gândeam atât de profund încât să citesc printre rânduri, însă învățăturile aveam să le deprind după ani de zile.
Este vorba despre „Fetița care l-a luat pe NU în brațe”. Dacă o privești prin prisma unui copil de clasa a doua, poți constata anumite sfaturi mici și banale, care la acea vârstă par suficient de importante și firești în același timp. Dacă, pe de altă parte, privești povestea prin ochii unui om matur, treci cu ușurință de ideea deja cunoscută de a fi bun, harnic sau amabil și observi o morală mult mai profundă, care devine în același timp și o resursă motivațională.
Foarte multă lume astăzi se plânge de faptul că nu își poate găsi inspirația pentru a se apuca de una sau de alta, pentru a continua proiectele pe care le are în desagă sau pur și simplu pentru a pune pe picioare activități care acum nu multă vreme i se păreau mult mai ușoare.
Acum, din contră, ne este lene să dăm explicații, așa că scurtăm povestea, ne este greu să ne ridicăm dimineața din pat cu o oră mai devreme pentru că suntem obosiți, ne este greu să ne culcăm cu o oră mai devreme pentru că vrem să prindem acele 5 minute în plus dintr-un serial oarecare sau, de ce nu, să mai verificăm încă o dată inbox-ul de mailuri sau feed-urile de update-uri. Cu alte cuvinte, ne obișnuim să spunem NU multor lucruri care ne-ar putea ajuta să ducem o viață mai bună, mai liniștită, mai prosperă sau, mai bine zis, facem exact ca fetița din poveste: îl luăm pe NU în brațe.
Exercițiu
Eu îți propun un exercițiu! Dacă nu știi povestea, o poți găsi mai jos. Dacă îți amintești povestea, foarte bine, eventual poate vrei doar să îți reîmprospătezi memoria. Așadar, exercițiul în doi pași simpli:
1. Citește în rândurile care urmează povestea fetiței care l-a luat pe NU în brațe (durează doar 2 minute, cel mult 3 dacă te simți distras):
Vă spun ca să știți și voi: cuvintele care îmi trebuie pentru a povesti le scot din călimară…
Într-o zi, un cuvânt nu vru să iasă afară.
Tot ciocănind disperat în sticlă cu penița, din calimară ieșiră cuvintele: Politețe, Hărnicie, Prietenie.
- Hai, spune-ne ce cauți!
- Îl caut pe “Nu”. Făra el nu pot termina povestea.
- Pe “Nu”? L-a luat o fetiță în brațe și nu-i mai dă drumul…
- Dacă, de pildă, vorbi cuvântul Hărnicie, îi spune mama: “Pune masa!” sau “Adu apa!” sau “Mătura!”, fetița spune că nu poate; are pe “Nu” în brațe…
- Ori dacă, vorbi cuvântul Politețe, bunica vine de la piață, aducând două coșuri grele, fetița cu “Nu” în brațe nu sare să-i deschidă ușa…
- Ori dacă, vorbi cuvântul Prietenie, o colegă o roagă să o ajute la o problemă grea, fetiței cu “Nu” în brațe nici nu-i pasă…
- Și unde stă fetița care l-a luat pe “Nu” în brațe? întrebai eu.
- Te conducem noi, se oferiră cele trei…
Deși era târziu, o găsirăm dormind. “Nu”, din brațe, era însă treaz:
- Nu mă intorc! zise el. Nicăieri n-am dus-o mai bine ca-n brațele acestei fetițe. Nu merg la tine, nu, nu, nu!
Chiar atunci se auzi glasul mamei fetiței:
- Hai, scoală-te că e târziu! Pune masa, e ora prânzului!
- Îndată! răspunse în locul fetiței, Hărnicia. Și cât ai clipi, așternu masa, deschise bufetul și scoase farfuriile. În dreptul fiecărei farfurii împături și câteva șervețele de hârtie.
Pe scări se auziră pașii bunicii. Politețea nici nu aștepta s-audă bătăi la ușă. Alerga și o deschise, lua sacoșa cu cumpărături din brațele bunicii…
Între timp Prietenia rezolvase problema cu care venise colega fetiței care l-a luat pe “Nu” în brațe…
Când fetița se trezi și se dădu jos din pat, veni la mama sa și aceasta o lăudă:
- Tare frumos ai așezat masa! Poftim cotorul acesta de varză.
Bunica-i dărui un măr:
- Ia-l! Ești o fetiță săritoare.
Colega nu se lăsă mai prejos:
- Am două nuci. Una ție și una mie!
Fetița întinse mâinile să primească darurile, dar, în clipa aceea, îl scăpă pe “Nu” din brațe.
Eu, care atâta așteptam, îl apucai de-o ureche și plecai grăbit acasă. Ajuns acasă, îl aruncai pe “Nu” în călimară și rugai cuvântul Paznic să-l păzească strașnic. Ca să nu-l mai poată lua nicio fetiță și niciun băiat în brațe…
2. Acum că ai citit povestioara, facem o mică evaluare. Răspunde sincer (și doar pentru tine) la următoarele întrebări:
- Câte lucruri ai refuzat în ultima săptămână?
- Câte persoane ai refuzat în ultima săptămână?
- Câte din refuzurile tale aveau motive întemeiate și reale? (faptul că „nu aveai chef” nu se pune la socoteală)
- Câte lucruri ai făcut în ultima săptămână?
- Câte lucruri puteai să faci în ultima săptămână?
- Care a fost, de fapt, motivul pentru care ai refuzat cele menționate mai sus?
- Cum te simți?
Morala
Motivarea ține în mare parte de împlinirea așteptărilor, iar demotivarea se instaurează foarte des în momentul în care o persoană prezintă un moral șubred și o lipsă de activitate. Activitatea ne ține în mișcare, activitatea ne ține preocupați. Desigur, cu toții avem anumite motive pentru care refuzăm una sau două persoane care ne propun lucruri, fie din cauză că se suprapun cu alte evenimente deja programate sau din motive de sănătate sau, de ce nu, acel lucru propus pur și simplu „nu se pupă” cu interesele noastre.
Ajungi, astfel, la un moment în care tu ești problema, dar tot tu reprezinți soluția. Nimeni nu este responsabil pentru alegerile pe care le-ai făcut până acum, drept urmare singura persoană responsabilă pentru rezultatele obținute ești chiar tu.
Îndrăznește! Pășește mai departe decât crezi că e posibil, încearcă să spui hotărât DA lucrurilor care ți se propun și încearcă să scoți ce e mai bun din ele. Nimeni nu a învățat o lecție fără să fie prezent la curs sau fără să fi deschis măcar cartea. Atunci când spui DA, pornești din prima cu un pas pozitiv, îți creezi niște așteptări constructive și încerci să le faci să se împlinească. Îl poți considera la un moment dat un risc, dar cine nu riscă, nu câștigă cu adevărat. La urma urmei, lecțiile de viață sunt gratuite, însă sunt disponibile celor care le caută, celor care l-au scăpat pe NU din brațe și își ocupă acest gol cu ceva mult mai productiv.
Ce s-ar întâmpla dacă am fi puțin mai deschiși și am privi opțiunile pe care le avem din altă perspectivă? Am putea astfel să renunțăm la acel cuvânt care ne trage în jos și să începem să facem (sau măcar să descoperim) ce ne place cu adevărat.
Ce spui, încercăm?
Absovent al specializării Comunicare și Relații Publice în cadrul Univeristății „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în prezent masterand în cadrul Aarhus School of Business, specializarea Corporate Communication, trainer autorizat pe soft skills, co-fondator „Bring It On!” și Creative Partner în cadrul agenției de marketing, comunicare și planificare strategică Pepperpoint.
0 Comentarii
Trackbacks/Pingbacks